Angajaţii operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), precum şi angajaţii persoanelor juridice române de drept public beneficiază de scutirea de impozit pe venit, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) posturile pe care sunt angajaţi corespund listei cuprinzând ocupaţiile menţionate în anexa nr. 1;
b) postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidenţiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, direcţie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare;
c) au diplomă acordată după finalizarea unei forme de învăţământ superior de lungă durată sau deţin o diplomă acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, eliberată de o instituţie de învăţământ superior acreditată, având înscrisă una dintre specializările cuprinse în anexa nr. 2, şi prestează efectiv una dintre activităţile prezentate în anexa nr. 1;
d) angajatorul a realizat în anul fiscal precedent şi a înregistrat distinct în balanţele analitice, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator destinate comercializării pe bază de contract, un venit anual de cel puţin echivalentul în lei a 10.000 dolari S.U.A. (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Naţională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.
Activitatea de creaţie de programe pentru calculator în sensul art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă prestarea efectivă a uneia din activităţile de creare de programe pentru calculator corespunzătoare ocupaţiilor specifice menţionate în anexa nr. 1.
Documentele justificative care se au în vedere la încadrarea persoanelor în prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, conform ocupaţiilor specifice prezentate în anexa nr. 1, sunt:
a) actul constitutiv, în cazul societăţilor comerciale;
b) organigrama angajatorului;
c) fişa postului;
d) copia legalizată a diplomei acordate după finalizarea studiilor în învăţământul universitar de lungă durată, însoţită de copia legalizată de pe foaia matricolă, respectiv copia legalizată a diplomei acordate după finalizarea ciclului I de studii universitare de licenţă, însoţită de copia legalizată a suplimentului la diplomă;
e) contractul individual de muncă sau copia legalizată a contractului individual de muncă;
f) statul de plată întocmit separat pentru angajaţii care beneficiază de prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
g) comanda internă, aprobată de organul de conducere abilitat al angajatorului, care să ateste procesul de creare de programe pentru calculator;
h) balanţa analitică în care să fie reflectate distinct veniturile din activitatea de creare de programe pentru calculator.
Dosarul cuprinzând documentele justificative se va păstra la sediul angajatorului în vederea controlului.
Angajatorul va întocmi separat statul de plată pentru angajaţii care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.
Încadrarea unei persoane în categoriile de activităţi sau de ocupaţii, în scopul beneficierii de scutirea de impozit pe venit prevăzută de art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, constituie responsabilitatea angajatorului.
Scutirea de impozit pe venit prevăzută de art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică lunar numai pentru veniturile de natură salarială obţinute în baza unui contract individual de muncă, indiferent de momentul angajării persoanei care beneficiază de scutire, şi fără a fi condiţionată de contribuţia acesteia la realizarea plafonului minim de venit prevăzut la art. 1 lit. d).
ANEXA NR 1. LISTA cuprinzând ocupaţiile specifice activităţilor de creare de programe pentru calculator:
1. Analist. Activităţi de realizare a analizei în vederea definirii specificaţiilor pentru construirea efectivă a sistemelor informatice, susceptibile să răspundă cerinţelor utilizatorilor
2. Programator. Activităţi de realizare a programelor pentru calculator, conform unor specificaţii predefinite, şi asamblarea lor în sisteme coerente, inclusiv testarea în vederea asigurării conformităţii cu specificaţiile
3. Proiectant de sistem informatic. Activităţi care combină aptitudinile analitice şi de proiectare bazate pe cunoştinţe de specialitate cu cunoştinţe în utilizarea instrumentelor software sau a limbajelor de programare, în vederea producerii şi implementării unor soluţii funcţionale care să corespundă cerinţelor predefinite ori unor necesităţi organizaţionale
4. Inginer/Programator de sistem informatic. Activităţi care combină aptitudinile analitice şi de proiectare cu cunoştinţe adecvate de tehnologie software şi hardware, în vederea definirii, proiectării, realizării, testării, implementării şi modificării sistemelor informatice ce conţin software ca principală componentă
5. Administrator de baze de date. Activităţi de furnizare a expertizei de specialitate şi a asistenţei practice în managementul sistemelor de baze de date şi în utilizarea datelor informatice pentru a răspunde cerinţelor sistemului informatic în orice moment al ciclului de viaţă, în conformitate cu criteriile de calitate definite
6. Inginer software. Activităţi de adaptare şi/sau de armonizare a soluţiilor hardware, software şi a sistemelor de operare, precum şi a aplicaţiilor existente ori proiectate la necesităţile reale sau estimate ale utilizatorilor, în vederea îndeplinirii cerinţelor privind satisfacerea gradului de solicitare (timpul de răspuns)
7. Manager de proiect informatic. Activităţi de coordonare a sistemelor de dezvoltare specifice aplicaţiilor informatice majore, inclusiv coordonarea personalului şi urmărirea cerinţelor proiectelor (informaţii/date necesare, programare, analiză). Managerii de proiect dezvoltă, planifică, analizează, estimează şi stabilesc priorităţile aferente componentelor ce urmează să fie realizate, precum şi fazele şi termenele de execuţie a proiectelor.
ANEXA Nr. 2. Lista specializărilor
1. Automatică şi informatică industrială
2. Calculatoare, Inginerie electrică şi calculatoare
3. Electronică, Electronică aplicată, Electronică şi telecomunicaţii, Comunicaţii
4. Matematică, Matematică informatică
5. Informatică, Informatică economică, Informatică aplicată
6. Cibernetică şi informatică economică, Cibernetică şi previziune economică, Statistică şi previziune economică, Contabilitate şi informatică de gestiune
7. Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, Ingineria informaţiei, Tehnologia informaţiei
8. Informatică industrială, Informatică aplicată în ingineria electrică, Informatică aplicată în ingineria materialelor, Matematică şi informatică aplicată în inginerie
9. Cibernetică economică
10. Fizică informatică
11. Chimie informatică
12. Automatică şi informatică aplicată, Echipamente pentru modelare, simulare şi conducere informatizată a acţiunilor de luptă, Ingineria sistemelor multimedia
13. Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii, Telecomenzi şi electronică în transporturi
14. Transmisiuni, Echipamente şi sisteme electronice militare
Baza legala:
– ORDIN nr. 539/2013, nr. 225/2013, nr. 1.479/2013 privind încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator
– Hotărârii Guvernului nr. 10/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;
– Hotărârii Guvernului nr. 12/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Societatea Informaţională, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012*) privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative.