In conformitate cu Legea 85/2006 cu modificarile si completarile ulterioare insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori. Insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadente.

Art. 26 din Legea 85/2006 prevede:

1) Procedura va incepe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre debitor sau de catre creditori, precum si de orice alte persoane sau institutii prevazute expres de lege.

Art. 27 din aceeasi Lege:
(1) Debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.

(2) Va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi si debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta.

(3) Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta.

(4) Introducerea prematura, cu rea-credinta, de catre debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite.

Cine participa la procedura insolventei?

1. Instantele judecatoresti
2. Judecatorul sindic
3. Administratorul judiciar
4. Lichidatorul

Principalele reglementari aplicabile fenomenului de insolventa sunt cuprinse in Legea nr. 85/2006 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pentru o mai buna cunoastere a fenomenului de insolventa, pentru inceput trebuie facuta o distinctie clara intre insolventa si insolvabilitate.

Astfel, insolvabilitatea are drept temei legal O.G. nr. 92/2003 si se refera la acea stare a patrimoniului in care veniturile sau bunurile urmaribile au o valoare mai mica decat obligatiile fiscale de plata sau lipsa de venituri ori bunuri urmaribile.

In ceea ce priveste procedura de insolventa, aceasta incepe pe baza unei cereri introduse la tribunal de debitor sau de creditori, precum si de orice alte persoane sau institutii.

Entitatile care pot intra in procedura de insolventa, potrivit legii sunt: societatile comerciale, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste, societatile agricole, grupurile de interes economic ca si alta persoana juridica de drept privat, care desfasoara si activitati economice.

Introducerea cererii de catre debitor se face in cel mult 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, iar neintroducerea sau introducerea cu intarziere a acestei cereri reprezinta infractiunea de bancruta simpla (reglementata de art. 143 din Legea nr. 85/2006).

Actele specifice de legislatie, ce trebuie sa insoteasca cererea debitorului, sunt:

– bilantul certificat de catre administrator si cenzor / auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii;

– lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile, pentru bunurile grevate mentionandu-se datele din registrele de publicitate;

– lista numelor si adresele creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile de preferinta;

– lista platilor si transferurilor patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile anterioare inregistrarii cererii introductive;

– lista activitatilor curente pe care intentioneaza sa le desfasoare in perioada de observatie;

– contul de profit si pierdere pe anul anterior depunerii cererii;

– lista membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si cele in comandita;

– declaratia prin care debitorul in procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan prin restructurarea activitatii ori prin lichidare, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale, daca aceasta declaratie nu va fi depusa pana la expirarea termenului stabilit, se prezuma ca debitorul este de acord cu initierea procedurii simplificate;

– descrierea sumara a modalitatilor pe care le are in vedere pentru reorganizarea activitatii;

– declaratia pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul profesional / sediul social; din aceasta trebuie sa rezulte daca a mai fost supus procedurii prevazute de prezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive;

– declaratia pe propria  raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care sa rezulte ca nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori  pentru infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996 si ca administratorii, directorii si/sau asociatii nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in Legea nr. 21/1996, in ultimii 5 ani anteriori deschiderii  procedurii;

– un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
Depunerea acestor documente este obligatorie, deoarece sunt indispensabile in aprecierea efectuata de catre judecatorul sindic asupra cererii debitorului de a fi supus procedurii de insolventa. Termenul in care debitorul poate depune toate aceste declaratii este de 10 zile de la data inregistrarii cererii.

Nerespectarea acestui termen face ca cererea debitorului sa fie considerata o recunoastere a starii de insolventa a patrimoniului sau, situatie in care judecatorul sindic va pronunta o sentinta  de intrare in procedura simplificata.

Dupa deschiderea procedurii este numit un lichidator.

Lichidatorul este o persoana fizica sau juridica, practician in insolventa, autorizat in conditiile legii, desemnata sa conduca activitatea debitorului si sa exercite atributiile prevazute la art. 25 din Legea nr. 85/2006 in cadrul procedurii falimentului, atat in procedura generala, cat si in cea simplificata.

Adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoana fizica sau juridica, administrator special, care sa reprezinte interesele societatii si ale acestora si sa participe la procedura.

Organele statutare pot alege sa pastreze in aceasta pozitie unul dintre administratorii existenti sau sa numeasca un administrator specializat in conducere, in situatii de criza.

Alegerea unui administrator special experimentat este foarte importanta mai ales in situatia in care debitorul doreste sa propuna si sa desfasoare un plan de reorganizare.

In fazele procedurii in care ii este ridicat debitorului dreptul de administrare, administratorul special va avea rolul de a reprezenta in procedura interesul asociatilor/actionarilor debitorului.

Alte notiuni sau aspecte ce trebuie cunoscute cu aceasta ocazie sunt legate de: reorganizarea judiciara, faliment, lichidare.

Reorganizarea juridica este procedura ce se aplica debitorului, persoana juridica, in vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plata a creantelor.

Aceasta presupune intocmirea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada, impreuna sau separat:
– restructurarea operationala si /sau financiara a debitorului;
– restructurarea corporativa prin modificarea structurii  de capital social;
– restrangerea activitatii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.