Tichetele de masa reprezinta o alocatie individuala de hrana acordata de catre angajator salariatilor care au functia de baza la societatea respectiva. Costul de achizitie al tichetelor de masa este suportat de catre angajator, insa impozitul pe venit aferent tichetelor primite este platit de catre salariat prin retinere din salariu, odata cu celelalte obligatii de plata.
Decizia de a acorda sau nu tichete de masa apartine angajatorului, acesta consultandu-se in prealabil cu reprezentantii salariatilor sau cu sindicatul, dupa caz.
Tichetele de masa sunt emise numai de catre unitatile autorizate de Ministerul Finantelor Publice, si sunt valabile doar daca au inscris numarul sub care au fost inseriate de catre unitatea emitenta. Totadata, acestea trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu, si urmatoarele:
- numele si adresa emitentului;
- valoarea nominala a tichetului;
- perioada de valabilitate;
- interdictia de a fi utilizat pentru achizitionarea de tigari sau produse alcoolice;
- spatiu pentru inscrierea numelui salariatului;
- spatiu pentru inscrierea datei si aplicarii stampilei unitatii la care tichetul a fost utilizat.
Distribuirea tichetelor de masa se face lunar de catre angajator, in ultima decada a fiecarei luni pentru luna urmatoare. Fiecare salariat primeste un numar de tichete corespunzator numarului de zile lucratoare din luna pentru care se face distribuirea si poate utiliza lunar, un numar de tichete de masa cel mult egal cu numarul de zile in care este prezent la lucru. Astfel, la finalul fiecarei luni, precum si la incetarea contractului de munca, salariatul este obligat sa restituie angajatorului tichetele de masa neutilizate.
Nu se considera zile lucrate perioadele in care salariatii:
- se afla in concediu (de odihna, fara plata, pentru incapacitate temporara de munca, etc.);
- sunt absenti de la lucru;
- sunt delegati sau detasati in afara localitatii in care isi au locul permanent de munca si primesc indemnizatie zilnica de delegare sau detasare;
- beneficiaza de zile libere platite (zile de sarbatoare legala, zile libere platite pentru munca suplimentara, evenimente familiale deosebite, etc).
In prezent, valoarea nominala a unui tichet de masa este de 9,35 lei si poate fi modificata prin lege.
In ceea ce priveste utilizarea tichetelor de masa de catre salariati acestora li se interzice:
- utilizarea tichetelor de masa pentru achizitionarea altor produse decat cele alimentare;
- primirea unui rest de bani la tichetele de masa;
- comercializarea tichetelor de masa in schimbul unei sume de bani;
- utilizarea unui numar de tichete de masa mai mare decat numarul de zile lucrate.