info[at]accountable.ro
+40.757.228.760; +40.771.307.608
Bd. Unirii 64, sector 3, București

#WeAreAccountable

Proceduri, pași, taxe, documente, legi, modificări, condiții...

Legea protectiei muncii nr. 90/1996 partea I

//
Categories

CAP. 1

Dispoziţii generale

ART. 1

(1) Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă.

(2) Normele de protecţie a muncii stabilite prin prezenta lege reprezintă un sistem unitar de măsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă.

(3) Activitatea de protecţie a muncii asigură aplicarea criteriilor ergonomice pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi pentru reducerea efortului fizic, precum şi măsuri adecvate pentru munca femeilor şi a tinerilor.

ART. 2

(1) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice la care activitatea se desfăşoară cu personal angajat pe bază de contract individual de muncă sau în alte condiţii prevăzute de lege.

(2) În sensul prezentei legi, prin persoane juridice şi fizice se înţelege: agenţii economici din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României; autorităţile şi instituţiile publice, precum şi agenţii economici români care efectuează lucrări cu personal român pe teritoriul altor ţări în baza unor convenţii internaţionale sau contracte bilaterale; asociaţiile, fundaţiile şi organizaţiile nonprofit, respectiv membrii asociaţiilor familiale constituite cu respectarea prevederilor legale, persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente şi persoanele fizice care angajează personal prin încheierea unui contract individual de muncă sau prin încheierea unei convenţii civile de prestări de servicii, potrivit legii.

ART. 3

Normele de protecţie a muncii se aplică salariaţilor, membrilor cooperatori, persoanelor angajate cu convenţii civile, cu excepţia celor care au drept obiect activităţi casnice, precum şi ucenicilor, elevilor şi studenţilor în perioada efectuării practicii profesionale.

ART. 4

(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale**) şi Ministerul Sănătăţii***), prin organele lor de specialitate centrale şi teritoriale, organizează, coordonează şi controlează activitatea de protecţie a muncii.

(2) Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei – Direcţia generală a penitenciarelor, Ministerul Finanţelor*) – Garda financiară, precum şi Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază organizează, coordonează şi controlează activitatea de protecţie a muncii din unităţile proprii, prin organele acestor ministere şi servicii, pe baza prevederilor prezentei legi.

(3) Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi autorizarea, din punct de vedere al protecţiei muncii, a unităţilor din subordinea ministerelor şi serviciilor menţionate la alin. (2) se efectuează de organele proprii.

————

*) Conform Hotărârii Guvernului nr. 18 din 4 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2001, noua denumire a Ministerului Finanţelor este “Ministerul Finanţelor Publice”.

**) Conform Hotărârii Guvernului nr. 4 din 4 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 9 ianuarie 2001, noua denumire a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale este “Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale”.

***) Conform Hotărârii Guvernului nr. 22 din 4 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 ianuarie 2001, noua denumire a Ministerului Sănătăţii este “Ministerul Sănătăţii şi Familiei”.

ART. 5

(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale emite norme generale, normative şi alte reglementări de interes naţional privind securitatea muncii şi alte domenii ale protecţiei muncii, potrivit legii, pentru toate unităţile, coordonează programul de elaborare a normelor specifice pe activităţi şi avizează normele, standardele şi orice alte reglementări, iniţiate de alte organe, care conţin prevederi sau au efect în acest domeniu, în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

(2) Normele generale de protecţie a muncii cuprind reguli şi măsuri aplicabile în întreaga economie naţională.

(3) Domeniile pentru care se elaborează normele generale de protecţie a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta lege.

(4) Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare elaborează norme specifice activităţilor nucleare şi exercită controlul cu privire la respectarea acestora.

(5) Activităţile din economia naţională pentru care se elaborează norme specifice de securitate a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 2 la prezenta lege.

(6) Persoanele juridice şi fizice sunt obligate să elaboreze instrucţiuni proprii de aplicare a normelor de protecţie a muncii, în funcţie de particularităţile proceselor de muncă.

ART. 6

(1) Ministerul Sănătăţii emite norme obligatorii privind igiena muncii şi avizează standarde şi acte normative, elaborate de alte organe, care privesc sănătatea salariaţilor la locul de muncă.

(2) Domeniile pentru care se elaborează normele de igienă a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta lege.

ART. 7

(1) Contractele colective de muncă ce se încheie la nivelul unităţilor, grupurilor de unităţi, ramurilor de activităţi, precum şi la nivel naţional vor cuprinde, obligatoriu, clauze referitoare la protecţia muncii, în conformitate cu prevederile prezentei legi, a căror aplicare să asigure prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

(2) În contractele individuale de muncă, în convenţiile civile, cu excepţia celor care au drept obiect activităţi casnice, precum şi în contractele de şcolarizare vor fi stipulate clauze privind protecţia muncii, stabilindu-se şi răspunderea părţilor.

(3) Convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor ţări, vor cuprinde clauze privind protecţia muncii.

ART. 8

(1) În regulamentele privind organizarea şi funcţionarea persoanelor juridice vor fi stabilite obligaţii şi răspunderi în domeniul protecţiei muncii, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(2) În funcţie de natura, complexitatea şi riscurile specifice activităţii desfăşurate, precum şi de numărul salariaţilor, persoanele juridice vor stabili personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii sau, după caz, vor organiza compartimente de protecţie a muncii.

ART. 9

(1) Desfăşurarea activităţilor de producţie sau a prestaţiilor de servicii este condiţionată de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, emisă de inspectoratele teritoriale de muncă, cu excepţia activităţilor desfăşurate de unităţile din subordinea organelor şi a serviciilor prevăzute la art. 4 alin. (2).

(2) Persoanele juridice şi persoanele fizice au obligaţia să confirme anual la inspectoratul teritorial de muncă faptul că se păstrează condiţiile iniţiale pentru care s-a eliberat autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii.

ART. 10

Cheltuielile aferente realizării măsurilor de protecţie a muncii vor fi suportate de la capitolul “Alte cheltuieli de exploatare” ale persoanelor juridice şi persoanelor fizice, precum şi din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetele instituţiilor publice sau, după caz, din fondurile de investiţii.

ART. 11

(1) Activităţile de interes naţional în domeniul protecţiei muncii şi sursele de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aprobă de către Guvern, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

(2) Activităţile de cercetare ştiinţifică în domeniul protecţiei muncii, de interes naţional, se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legii.

CAP. 2

Echipamentele tehnice, echipamentul individual de protecţie şi de lucru, alimentaţia de protecţie şi materialele igienico-sanitare

ART. 12

(1) În sensul prezentei legi, sunt echipamente tehnice: maşinile, utilajele, instalaţiile, aparatura, dispozitivele, uneltele şi alte mijloace asemănătoare necesare în procesul muncii.

(2) Echipamentele tehnice trebuie să corespundă prevederilor din normele, standardele şi din alte reglementări referitoare la protecţia muncii şi să nu prezinte pericol pentru sănătatea sau viaţa salariaţilor, a persoanelor aflate în unitate în interes de serviciu sau a altor persoane pentru care se asigură protecţia muncii potrivit prevederilor art. 3.

(3) Echipamentele tehnice din producţia internă şi din import trebuie să fie dotate cu aparatură de măsură şi control al parametrilor tehnologici, precum şi de prevenire şi avertizare a stărilor de pericol.

(4) Echipamentele tehnice pot fi fabricate, importate, comercializate şi utilizate numai dacă îndeplinesc condiţiile de protecţie a muncii certificate de organisme recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

ART. 13

(1) În sensul prezentei legi, echipamentul individual de protecţie reprezintă mijloacele cu care este dotat fiecare participant în procesul de muncă pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc.

(2) Echipamentul individual de protecţie se acordă, obligatoriu şi gratuit, salariaţilor, precum şi altor categorii de persoane care desfăşoară activităţi la persoanele juridice sau fizice prevăzute la art. 2, potrivit criteriilor stabilite în Normativul-cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie, elaborat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

(3) În cazul degradării echipamentului individual de protecţie, respectiv al pierderii calităţilor de protecţie, se acordă obligatoriu un nou echipament.

(4) Degradarea sau pierderea echipamentului individual de protecţie înainte de termenul de utilizare prevăzut, din vina purtătorului, atrage răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii.

ART. 14

(1) În sensul prezentei legi, echipamentul individual de lucru reprezintă mijloacele pe care persoanele juridice şi fizice le acordă unui salariat în vederea utilizării lor în timpul procesului de muncă pentru a le proteja îmbrăcămintea şi încălţămintea.

(2) Echipamentul individual de lucru se acordă de către persoanele juridice în condiţiile negociate prin contractele colective de muncă.

(3) Cheltuielile necesare pentru achiziţionarea echipamentului individual de lucru sunt suportate în proporţie de 50% de la capitolul “Alte cheltuieli de exploatare” ale persoanelor juridice sau din sumele prevăzute cu această destinaţie în buget pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat, respectiv din bugetele locale, iar diferenţa se suportă de către beneficiari.

ART. 15

(1) Unităţile producătoare de echipament individual de protecţie şi de echipament individual de lucru sunt obligate să respecte condiţiile de realizare a sortimentelor prevăzute în standardele româneşti corespunzătoare.

(2) Importul şi introducerea în fabricaţie a sortimentelor de echipament individual de protecţie şi echipament individual de lucru se pot face numai după avizarea prototipurilor de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

(3) Sortimentele de echipament individual de protecţie pot fi comercializate şi utilizate numai după certificarea calităţii de protecţie a acestora de către organisme recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

ART. 16

Alimentaţia de protecţie se acordă, obligatoriu şi gratuit, de către persoanele juridice şi fizice persoanelor care lucrează în locuri de muncă cu condiţii grele şi vătămătoare, pe baza normelor elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

ART. 17

(1) Materialele igienico-sanitare se acordă, obligatoriu şi gratuit, de către persoanele juridice şi fizice persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă al căror specific impune o igienă personală deosebită.

(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc pe baza normelor elaborate de Ministerul Sănătăţii.

CAP. 3

Obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii

ART. 18

(1) În vederea asigurării condiţiilor de protecţie a muncii şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, conducerea persoanei juridice, precum şi persoana fizică au următoarele obligaţii:

a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor tehnice, precum şi la elaborarea tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme normelor de protecţie a muncii, prin a căror aplicare să fie eliminate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă;

b) să solicite inspectoratului teritorial de muncă autorizarea funcţionării unităţii din punct de vedere al protecţiei muncii, să menţină condiţiile de lucru pentru care s-a obţinut autorizaţia şi să ceară revizuirea acesteia în cazul modificării condiţiilor iniţiale în care a fost emisă;

c) să stabilească măsurile tehnice, sanitare şi organizatorice de protecţie a muncii, corespunzător condiţiilor de muncă şi factorilor de mediu specifici unităţii;

d) să stabilească pentru salariaţi şi pentru ceilalţi participanţi la procesul de muncă atribuţiile şi răspunderea ce le revin în domeniul protecţiei muncii, corespunzător funcţiilor exercitate;

e) să elaboreze reguli proprii pentru aplicarea normelor de protecţie a muncii, corespunzător condiţiilor în care se desfăşoară activitatea la locurile de muncă;

f) să asigure şi să controleze, prin compartimente specializate sau prin personalul propriu, cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi salariaţii şi participanţii la procesul de muncă, a măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice stabilite, precum şi a prevederilor legale în domeniul protecţiei muncii;

g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi educării salariaţilor şi participanţilor la procesul de muncă: afişe, pliante, filme, diafilme şi altele asemenea cu privire la protecţia muncii;

h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire necesare;

i) să asigure, pe cheltuiala unităţii, instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii;

j) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute în normele de protecţie a muncii;

k) să angajeze numai persoane care, în urma controlului medical şi a verificării aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute;

l) să ţină evidenţa locurilor de muncă cu condiţii deosebite: vătămătoare, grele, periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, bolilor profesionale, accidentelor tehnice şi avariilor;

m) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;

n) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării accidentelor de muncă;

o) să asigure realizarea măsurilor stabilite de inspectorii de muncă, cu prilejul controalelor şi al cercetării accidentelor de muncă;

p) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, salariaţii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de muncă;

r) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă.

(2) Realizarea efectivă a obligaţiilor prevăzute în alineatul precedent revine persoanelor cu atribuţii în organizarea şi conducerea procesului de muncă.

ART. 19

Persoanele prevăzute la art. 3 sunt obligate:

a) să îşi însuşească şi să respecte normele de protecţie a muncii şi măsurile de aplicare a acestora;

b) să desfăşoare activitatea în aşa fel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi pe celelalte persoane participante la procesul de muncă;

c) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă orice defecţiune tehnică sau altă situaţie care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională;

d) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă accidentele de muncă suferite de propria persoană şi de alte persoane participante la procesul de muncă;

e) să oprească lucrul la apariţia unui pericol iminent de producere a unui accident şi să îl informeze de îndată pe conducătorul locului de muncă;

f) să utilizeze echipamentul individual de protecţie din dotare, corespunzător scopului pentru care a fost acordat;

g) să dea relaţiile solicitate de organele de control şi de cercetare în domeniul protecţiei muncii.

CAP. 4

Coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii

ART. 20

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale exercită coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii şi are următoarele atribuţii principale:

a) coordonează elaborarea normelor de aplicare a legii şi a altor acte normative în domeniul protecţiei muncii;

b) colaborează cu ministerele şi cu organele lor teritoriale specializate, în domeniul protecţiei muncii;

c) autorizează, din punct de vedere al protecţiei muncii, funcţionarea persoanelor juridice şi fizice şi retrage autorizaţia în cazul modificării condiţiilor pentru care a fost emisă;

d) atestă persoane fizice şi abilitează persoane juridice pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii;

e) recunoaşte laboratoare şi organisme, în scopul certificării calităţii de protecţie a muncii a echipamentelor tehnice şi a echipamentelor individuale de protecţie;

f) cercetează, sub aspectul cauzelor şi răspunderii juridice, accidentele de muncă colective, accidentele de muncă mortale, accidentele care au produs invaliditate, precum şi accidentele tehnice şi avariile care ar fi putut pune în pericol sănătatea sau viaţa salariaţilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă;

g) stabileşte măsuri obligatorii în vederea prevenirii producerii evenimentelor prevăzute la lit. f);

h) avizează dosarele de cercetare a accidentelor de muncă ce au produs incapacitate temporară de muncă, întocmite de comisiile de cercetare ale persoanelor juridice;

i) avizează prototipurile sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru, în vederea introducerii acestora în fabricaţie;

j) aprobă clasificarea minelor din punct de vedere al emanaţiilor de gaze, în baza documentaţiilor prezentate de persoanele juridice;

k) coordonează, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare*), elaborarea programului de cercetare de interes naţional în domeniul protecţiei muncii;

l) organizează, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, activitatea de pregătire generală în domeniul protecţiei muncii pentru instituţiile de învăţământ gimnazial, liceal, profesional, de ucenici, tehnic, de maiştri, postliceal şi superior;

m) organizează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale**), formarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii, prin cursuri postliceale şi postuniversitare;

n) desfăşoară activităţi de informare-documentare cu privire la protecţia muncii, asigurând elaborarea şi editarea de cărţi, reviste, broşuri, pliante, afişe şi alte publicaţii în acest domeniu şi avizează materiale elaborate în acest scop;

o) elaborează, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi cu Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice***), sistemul de raportare şi evidenţă a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

p) efectuează studii, analize, expertize tehnice şi acordă consultaţii şi asistenţă tehnică în probleme de protecţie a muncii, pe bază de contracte încheiate cu persoane juridice şi persoane fizice din ţară şi din străinătate, plata lucrărilor făcându-se pe bază de tarife stabilite prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, iar sumele rezultate vor fi gestionate în regim extrabugetar şi se vor utiliza pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital şi de personal;

r) reprezintă statul, ca organ de specialitate în domeniul protecţiei muncii, în relaţiile de cooperare internaţională.

————

*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 23 din 4 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2001.

**) Conform Hotărârii Guvernului nr. 23 din 4 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2001, noua denumire a Ministerului Educaţiei Naţionale este “Ministerul Educaţiei şi Cercetării”.

***) A se vedea Ordonanţa Guvernului nr. 111/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 2 septembrie 2000.

ART. 21

(1) Veniturile gestionate în regim extrabugetar se păstrează la trezoreria statului, sunt purtătoare de dobândă, iar cele rămase neutilizate la finele anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeaşi destinaţie.

(2) Organizarea şi funcţionarea compartimentelor prevăzute la art. 20 lit. p) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, cu avizul Ministerului Finanţelor.

ART. 22

Inspectorii de muncă sunt autorizaţi:

a) să exercite controlul la persoane juridice şi fizice, privind modul în care se respectă legislaţia de protecţie a muncii;

b) să aibă acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă, în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta;

c) să ceară informaţii de la orice persoană care participă la procesul de muncă, cu privire la activitatea de protecţie a muncii;

d) să solicite conducerii persoanei juridice, precum şi persoanei fizice documentele şi informaţiile necesare în vederea realizării controlului sau efectuării cercetării accidentelor de muncă;

e) să efectueze sau să solicite măsurători şi determinări pentru clarificarea unor situaţii de pericol şi să ia probe de produse şi materiale pentru examinarea lor în afara unităţii, atunci când situaţia constatată o impune;

f) să dispună sistarea unei activităţi sau oprirea din funcţiune a echipamentelor tehnice când constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională şi să sesizeze, după caz, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi organele de urmărire penală;

g) să propună conducerii inspectoratului teritorial de muncă retragerea autorizaţiei de funcţionare a persoanei juridice sau a persoanei fizice, din punct de vedere al protecţiei muncii, dacă constată că, prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia, nu se respectă normele de protecţie a muncii;

h) să aplice sancţiuni, potrivit legii, în situaţia în care constată încălcări ale prevederilor actelor normative în domeniul protecţiei muncii.

ART. 23

Inspectorul de muncă este obligat:

a) să nu aibă un interes patrimonial în raporturile cu persoana juridică sau fizică, în executarea atribuţiilor sale;

b) să nu dezvăluie, nici după încetarea funcţiei de inspector, secrete de fabricaţie sau de comerţ ori procedee de exploatare, precum şi alte date cu caracter secret, cunoscute cu ocazia exercitării atribuţiilor sale;

c) să păstreze confidenţialitate asupra sursei de informare în legătură cu sesizările sau plângerile primite, referitoare la defecţiunile din instalaţii sau la încălcarea dispoziţiilor legale, şi să nu facă cunoscut persoanei juridice şi persoanei fizice faptul că s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plângeri.

CAP. 5

Accidentele de muncă şi bolile profesionale

ART. 24

(1) În sensul prezentei legi, prin accident de muncă se înţelege vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfăşoară activitatea, şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile, invaliditate ori deces.

(2) Este, de asemenea, accident de muncă:

a) accidentul suferit de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuării practicii profesionale;

b) accidentul suferit de cei care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;

c) accidentul suferit de orice persoană ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă, pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public sau pentru salvarea de vieţi omeneşti;

d) accidentul survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers;

e) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă are loc la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului.

ART. 25

Accidentul de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în:

a) accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile;

b) accident care produce invaliditate;

c) accident mortal;

d) accident colectiv, când sunt accidentate cel puţin trei persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză.

ART. 26

(1) Accidentul de muncă va fi comunicat de îndată conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea accidentului.

(2) Accidentul de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă ori, după caz, urmat de invaliditate sau deces, precum şi accidentul de muncă colectiv vor fi comunicate de îndată de către conducerea persoanei juridice sau, după caz, de persoana fizică, în calitate de angajator, inspectoratului teritorial de muncă şi, după caz, organelor de urmărire penală competente, potrivit legii.

(3) În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, persoana juridică sau fizică la care sunt angajaţi accidentaţii va anunţa de îndată inspectoratul teritorial de muncă din judeţul în raza căruia s-a produs accidentul.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3) organele Ministerului de Interne competente, potrivit legii, vor trimite organelor prevăzute la art. 27, în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului, la cererea acestora.

ART. 27

(1) Cercetarea accidentelor de muncă se efectuează astfel:

a) de către persoana juridică, în cazul accidentului care a produs incapacitate temporară de muncă;

b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul accidentelor care au produs invaliditate, deces, al accidentelor colective, precum şi în cazul accidentelor de muncă ce au produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice;

c) de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în cazul accidentelor de muncă colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile.

(2) Rezultatul cercetării accidentului de muncă se va consemna într-un proces-verbal care va stabili:

a) cauzele şi împrejurările în care a avut loc accidentul;

b) prevederile din normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate;

c) persoanele care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii;

d) sancţiunile aplicate;

e) persoana juridică sau fizică la care se înregistrează accidentul de muncă;

f) măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente.

(3) În caz de deces al persoanei accidentate în muncă unitatea medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie de pe raportul de constatare medico-legală.

ART. 28

(1) Înregistrarea accidentului de muncă se face în baza procesului-verbal de cercetare, de către persoana juridică, precum şi de către persoana fizică, la care s-a produs accidentul.

(2) Accidentele suferite de elevi, studenţi şi ucenici în timpul desfăşurării practicii profesionale se înregistrează de către persoana juridică unde se desfăşoară practica.

(3) Accidentul suferit de o persoană în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. b) se înregistrează de către persoana juridică ce a organizat acţiunea respectivă.

(4) Accidentul de muncă suferit de o persoană în condiţiile art. 24 alin. (2) lit. c) se înregistrează de către persoana juridică sau fizică unde s-a produs evenimentul; în cazul accidentului de această natură, produs în afara incintei persoanei juridice sau la persoana fizică şi care nu are nici o legătură cu acestea, înregistrarea se face de către primăria în a cărei rază teritorială s-a produs.

(5) Accidentul de muncă survenit în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (2) lit. d) se înregistrează de către persoana juridică sau fizică la care este încadrat accidentatul.

ART. 29

Accidentul de muncă înregistrat de persoana juridică şi persoana fizică se raportează de către acestea la inspectoratul teritorial de muncă.

ART. 30

(1) În sensul prezentei legi, bolile profesionale sunt afecţiunile care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.

(2) Sunt boli profesionale şi afecţiunile suferite de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuării practicii profesionale, în condiţiile prevăzute la alin. (1).

ART. 31

(1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii unităţii sanitare care acordă asistenţă medicală participanţilor la procesul de muncă desfăşurat de persoana juridică, precum şi de persoana fizică.

(2) Bolile profesionale se comunică inspectoratului judeţean de poliţie sanitară şi medicină preventivă, indiferent dacă sunt sau nu urmate de incapacitate temporară de muncă.

ART. 32

(1) Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri din aceleaşi cauze se fac de inspectoratul de poliţie sanitară şi medicină preventivă al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, împreună cu inspectoratul teritorial de muncă.

(2) Rezultatul cercetării bolii profesionale se consemnează într-un proces-verbal care va cuprinde elementele prevăzute la art. 27 alin. (2).

(3) Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă.

ART. 33

(1) Înregistrarea bolilor profesionale se face, în baza procesului-verbal de cercetare, de către persoana juridică şi de persoana fizică la care s-a produs îmbolnăvirea.

(2) Bolile profesionale înregistrate de persoana juridică şi de persoana fizică se raportează la inspectoratul de poliţie sanitară şi medicină preventivă al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti.

Leave a Reply