info[at]accountable.ro
+40.757.228.760; +40.771.307.608
Bd. Unirii 64, sector 3, București

#WeAreAccountable

Proceduri, pași, taxe, documente, legi, modificări, condiții...

Cresterea salariului pana la 900 lei in 2014

Peste 800.000 de salariaţi vor beneficia din ianuarie 2014 de majorarea salariului minim brut pe ţară de la 800 la 850 de lei, dintre care mai puţin de o treime sunt din sectorul bugetar, iar majorarea cu încă 50 de lei se va aplica din iulie pentru 966.405 de angajaţi, potrivit Ministerului Muncii.

Din nota de fundamentare care însoţeşte documentul rezultă că în prima etapă, respectiv din 1 ianuarie 2014, vor beneficia de majorarea salariului de bază minim brut de la 800 la 850 de lei un număr de 804.225 de salariaţi, dintre care 238.143 din sectorul bugetar şi 566.112 din sectorul concurenţial.

În cea de-a doua etapă, respectiv din 1 iulie 2014, vor beneficia de creşterea salariului de bază minim brut pe ţară de la 850 la 900 de lei în total 966.405 salariaţi, dintre care 281.542 bugetari şi 684.863 din sectorul concurenţial.

Proiectul de act normativ stabileşte că începând din 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună, reprezentând 5,059 de lei pe oră.

Începând din 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 de lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună, reprezentând 5,357 de lei pe oră.

“Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei”, se arată în proiectul de Hotărâre.