info[at]accountable.ro
+40.757.228.760; +40.771.307.608
Bd. Unirii 64, sector 3, București

#WeAreAccountable

Proceduri, pași, taxe, documente, legi, modificări, condiții...

Cercetarea disciplinara

Pe parcursul derularii contractului individual de munca, pot aparea situatii in care angajatorul se confrunta cu diverse abateri disciplinare din partea salariatului.

Abaterile disciplinare sunt fapte savarstite cu vinovatie de catre salariati, prin care acestia incalca regulamentul intern, contractul individual de munca, normele legale sau contractul colectiv de munca aplicabil (daca este cazul). In aceste cazuri, angajatorul are dreptul de a aplica sanctuni disciplinare salariatilor, sanctiuni care pot fi dispuse numai in urma efectuarii unei cercetari disciplinare prealabile.

Exista insa o exceptie de la aceasta regula generala, si anume, sanctiunea sub forma avertismentului scris, sanctiune care nu impune efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.

Totusi, in cazul in care se impune efectuarea unei cercetari disciplinare, angajatorul va trebui sa parcurga o procedura riguroasa. Aceasta presupune:

  1. strangerea probelor savarsirii abaterii, probe care pot consta in: referat intocmit de catre seful direct al salariatului in cauza, declaratii ale martorilor, etc.;

  2. constituirea unei comisii sau numirea unei persoane imputernicite de angajator in vederea realizarii cercetarii disciplinare;

  3. convocarea in scris a salariatului de catre angajator, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii;

  4. cercetarea efectiva, care se va concretiza intr-un proces verbal;

  5. decizia de santionare emisa de angajator in forma scrisa.

In cazul in care salariatul nu se prezinta la convocarea facuta de angajator, fara a avea un motiv obiectiv, acesta din urma poate dispune sanctionarea fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.

In cazul in care salariatul se prezinta la convocare, acesta are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa relizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare.

Sanctiunile disciplinare care pot fi aplicate de angajator in cazul savarsirii de catre un salariat a unei abateri disciplinare sunt:

  • avertisment scris;

  • retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pentru cel mult 60 de zile;

  • reducerea salariului de baza pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;

  • reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;

  • desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

De retinut este insa faptul ca, pentru aceeasi abatere disciplinara, nu se poate aplica decat o singura sanctiune, iar amenzile disciplinare sunt interzise.